Skip to content Skip to footer
SCOPUL ȘI MISIUNEA

Scopul bisericii Metanoia este Glorificarea Lui Dumnezeu, iar misiunea ei este împlinirea poruncii Lui Cristos de a face ucenici.

Matei 28:19-20a,Duceţi-vă și faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Isaia 43:6b-7,Adu-Mi fiii din ţările depărtate și fiicele de la marginea pământului: pe toţi cei ce poartă Numele Meu și pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit și i-am alcătuit. Ioan 15:8,Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit și voi veţi fi astfel ucenicii Mei. Coloseni 1:28Pe El Îl propovăduim noi și sfătuim pe orice om și învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus.
Matei 28:19-20a, Isaia 43:6b-7, Ioan 15:8 Coloseni 1:28
UCENICUL

UN UCENIC ÎL GLORIFICĂ PE DUMNEZEU CÂND:

SE ÎNCHINĂ
LUI CRISTOS

Ucenicul se închină în duh și adevăr prin orice gând, acțiune și sentiment.

UMBLĂ
CU CRISTOS

Ucenicul este cel ce caută să-L implice pe Cristos în viața sa de zi cu zi.

LUCREAZĂ
PENTRU CRISTOS

Ucenicul este cel ce sacrifică din timpul, efortul și resursele lui pentru gloria lui Cristos.

CE CREDEM

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ

Noi credem în cele șaizeci și șase de cărți ale Vechiului și Noului Testament, ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, înregistrarea completă a dezvăluirii de sine a lui Dumnezeu pentru omenire. Oameni diferiți, în timp ce au scris într-un stil propriu, au fost insuflați supranatural de Duhul Sfânt pentru a scrie cuvintele lui Dumnezeu, infailibile în scrierile originale.

Prin urmare, cei care se dedică studierii textului biblic în mod literal, ținând cont de genul scrierii și de contextul socio-istorico-gramatical, pot înțelege Cuvântul lui Dumnezeu.

Scriptura este pe deplin demnă de încredere și reprezintă singura noastră autoritate, suficientă și finală pentru întreaga viață în materie de credință și practică. Deși ea trebuie înțeleasă și aplicată la nivel personal și practic, interpretarea ei trebuie să fie una organică (2 Timotei 3:16-17Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi pe deplin echipat pentru orice lucrare bună., 2 Petru 1:20-21Înainte de toate, trebuie să ştiţi că nici o profeţie din Scriptură nu s-a născut din propria imaginaţie a cuiva. Căci nici o profeţie n-a fost adusă vreodată prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, conduşi de Duhul Sfânt.).

Noi credem într-unul viu și adevărat Dumnezeu, veșnic (Ioan 17:3”Și viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe Care L-ai trimis Tu.”), existent în unitate perfectă ca trei Persoane egale și pe deplin divine: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt (Matei 28:19-20”Prin urmare, duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, și învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului!“).

Fiecare membru al Dumnezeirii are funcții diferite, execută roluri distincte dar complementare în creație și în istoria răscumpărării omului. Toate cele trei persoane ale Trinității au aceeași natură, atribute, ființă, și sunt în egală măsură demne de aceeași slavă, cinste și ascultare (Ioan 1:1-4La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi nici un lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor., Faptele Apostolilor 5: 3-4Petru i-a zis: „Anania, de ce ţi-a umplut Satan inima ca să-L minţi pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din preţul ogorului? Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Şi, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziţia ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu!“).

Noi credem că Dumnezeu Tatăl a creat toate lucrurile precum este scris în cartea Genezei, pentru slava Lui în conformitate cu voia Lui (Apocalipsa 4:11„Tu eşti vrednic, Domnul şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, onoarea şi puterea, pentru că Tu le-ai creat pe toate şi prin voia Ta ele au existat şi au fost create!“), prin Fiul Său, Isus Cristos.

El susține toate lucrurile prin Cuvântul puterii și harului Său, manifestând conducerea suverană peste toată creația, purtare de grijă și har (Coloseni 1:17El este înainte de toate lucrurile şi în El se ţin toate împreună., Evrei 1:3El, care este oglindirea slavei şi reprezentarea exactă a naturii Lui şi care susţine toate lucrurile prin cuvântul puterii Lui, a realizat curăţirea de păcate şi S-a aşezat la dreapta măreţiei, în înălţimi.).

Noi credem că Isus Cristos, Fiul etern, mișcat de dragoste, în conformitate cu voința Tatălui, a luat trup omenesc (Ioan 1:1, 14, 18La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Singurul născut, El Însuşi Dumnezeu, Cel Care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut.). Conceput prin lucrarea miraculoasă a Duhului Sfânt, s-a născut din Fecioara Maria.

El, fiind pe deplin Dumnezeu și pe deplin om (Ioan 14:8-9Filip I-a zis: „Doamne, arată-ni-L pe Tatăl şi ne este de-ajuns!” Isus i-a răspuns: „De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filip? Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum de spui: ‘Arată-ni-L pe Tatăl!’?!”), a trăit o viață fără păcat și a vărsat sângele Său ca sacrificiu, iar prin moartea Lui pe cruce a realizat răscumpărarea pentru toți cei care își pun credința în El. A înviat trupește și vizibil din morți a treia zi și S-a înălțat la ceruri, unde a ocupat locul la dreapta Tatălui.

El este acum Cap al Bisericii, Trupul Său, fiind singurul Mântuitor și Mijlocitor între Dumnezeu și om. Isus Cristos va reveni pe pământ în putere și glorie pentru a împlini misiunea Sa răscumpărătoare (1 Timotei 3:16Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei: „Cel Ce a fost arătat în trup, a fost dovedit drept prin Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost predicat printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost luat în slavă.“).

Noi credem că Duhul Sfânt, în tot ceea ce face, Îl glorifică pe Domnul Isus Cristos. El condamnă lumea în ceea ce privește păcatul, neprihănirea și judecata. El atrage pe cei nerăscumpărați la pocăință și credință, și odată cu mântuirea dă o viață spirituală nouă celui credincios (nașterea din nou), aducându-l în unire cu Cristos și cu Trupul lui Cristos, care este Biserica.

Duhul Sfânt sfințește credinciosul, îl sigilează, umple, călăuzește, instruiește, îi dă pace, echipează, împuternicește, locuiește în cel credincios după mântuire, dă daruri spirituale credinciosului și Îl ajută să aducă mult rod pentru a-L glorifica pe Dumnezeu.

Datoria credinciosului este să caute plinătatea Duhului și să fie atent să nu “întristeze” Duhul (Efeseni 4:30Să nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării!) sau să “stingă” Duhul (1 Tesaloniceni 5:19Nu stingeţi Duhul!) printr-un mod de viață ce se împotrivește continuu voii Sale. (Ioan 16:8Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată cu privire la păcat, la dreptate şi la judecată., 13:15“Căci Eu v-am dat un exemplu, ca să faceţi şi voi aşa cum v-am făcut Eu vouă.”, Tit 3:5El ne-a mântuit, însă nu datorită faptelor pe care le-am înfăptuit noi în dreptate, ci potrivit cu mila Lui, prin spălarea făcută de naşterea din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt., Efeseni 1:22El I-a pus totul sub picioare şi L-a făcut Cap peste toate lucrurile, pentru Biserică., 4:11-12El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos., Romani 8:9- 17Voi însă nu mai sunteţi în fire, ci în Duhul, dacă într-adevăr Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Dar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, atunci nu este al Lui…, 12:4-8Pentru că, aşa cum într-un trup avem multe mădulare şi nu toate au aceeaşi funcţie, tot astfel şi noi, care suntem mulţi, suntem un singur trup în Cristos, iar în mod individual ne suntem mădulare unii altora…, 1 Corinteni 3:16Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?, 12:4-5, 11-13, 19Există o diversitate de daruri, dar este Acelaşi Duh. Există o diversitate de posibilităţi de slujire, dar este Acelaşi Domn. Toate acestea sunt făcute de Unul şi Acelaşi Duh, Care dă fiecăruia în parte, aşa cum vrea…, Galateni 5:22-25Dar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, generozitatea, credinţa, blândeţea, înfrânarea. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea cu poftele şi dorinţele ei. Dacă trăim prin Duhul, trebuie să şi umblăm prin Duhul., Ioan 16:13”Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi și vă va înștiința despre lucrurile care urmează să vină.”, 2 Corinteni 12:12Semnele care arată că sunt apostol au fost făcute între voi, cu toată răbdarea, atât semne, cât şi fapte puternice şi minuni.).

Noi credem că Dumnezeu a creat omul în Eden, bărbat și femeie, după chipul și asemănarea Lui, fără păcat, pentru a slăvi pe Dumnezeu și a se bucura de părtășia Lui.

Ispitit de Satan, omul a ales în mod deliberat să nu asculte de Dumnezeu, aducând păcat, moarte și condamnare întregii omeniri. Toate ființele umane, prin urmare, sunt corupte de păcat prin natură și prin alegere, depravarea afectându-l pe om în totalitate.

Înstrăinați de Dumnezeu, fără apărare sau scuză, și sub mânia dreaptă a lui Dumnezeu, toată omenirea are nevoie disperată de Isus Mântuitorul pentru a primi iertarea și împăcarea cu Dumnezeu, altfel este sortită spre condamnare eternă (Geneza 3:1-6Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului, pe care Domnul Dumnezeu le făcuse. El i-a spus femeii: A zis oare Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din orice pom din grădină!“? „Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină”, i-a răspuns femeia şarpelui, dar Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din rodul pomului care este în mijlocul grădinii; nici să nu-l atingeţi, pentru că veţi muri negreşit!“…, Romani 3:10-19Nu există nici un om drept, nici unul măcar! Nu există nici unul care să aibă pricepere! Nu există nici unul care să-L caute pe Dumnezeu! Toţi s-au rătăcit, cu toţii au devenit buni de nimic! Nu mai există nici unul care să facă binele, nici unul măcar!…, Romani 1:18, 32Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei lipse de evlavie şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nedreptate. Şi, deşi cunosc hotărârea lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi şi încuviinţează pe cei ce le înfăptuiesc., Ioan 3:19-21Și judecata este aceasta: Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât Lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine săvârșește rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, ca să nu i se dea în vileag faptele. Dar cel ce trăiește adevărul vine la Lumină, ca să‑i fie dezvăluite faptele, fiindcă sunt înfăptuite în Dumnezeu.).

INIȚIATIVA, PRIMIREA ȘI AUTENTICITATEA MÂNTUIRII

Noi credem că Domnul Isus Cristos este unicul Mântuitor pregătit de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii pentru cei aleși precunoscuți (Faptele Apostolilor 4:12În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi., Romani 8:28-30De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulţi fraţi. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat, și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a și proslăvit., Ioan 15:16“Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeţi și să aduceţi roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea!”, Efeseni 1:3-12). El S-a întrupat din sămânță pur divină, a trăit neprihănit în toate ispitele umane (Evrei 4:14-16Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.), dar a murit pe nedrept purtând pedeapsa divină pentru păcatele întregii lumi, putând ispăși ca jertfă înlocuitoare atotsuficientă pentru fiecare om păcătos care crede din inimă, astfel mărturisindu-și public credința și întorcându-se cu pocăință la Dumnezeu, prin încredințarea vieții în Cristosul înviat și glorificat (2 Corinteni 5:21Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El., 1 Ioan 2:2El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi., 1 Corinteni 15:3V-am învăţat înainte de toate, așa cum am primit și eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi.; 1 Petru 3:21Icoana aceasta închipuitoare vă mântuiește acum pe voi, și anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos., Romani 10:9-11Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de rușine.”).

CONȘTIENTIZAREA PROCESULUI ȘI CONSECINȚELE MÂNTUIRII

Mântuirea păcătosului se petrece la trei timpuri: în trecut (ca moment al nașterii din nou – izbăvire față de vina păcatului), în prezent (ca proces al sfințirii – izbăvire față de puterea păcatului) și viitor (ca eveniment al glorificării prin înviere – izbăvire față de prezența păcatului) (Romani 5:8-11Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.
Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.
Și nu numai atât, dar ne și bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.
). La mântuire, fiecare persoană devine o creație nouă pecetluită prin Duhul Sfânt, este iertată pe deplin și declarată îndreptățită înaintea lui Dumnezeu pe baza meritelor exclusive ale lui Cristos, devenind un copil al lui Dumnezeu a cărui viață veșnică începe din acel moment (Ioan 1:12-13Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu., Ioan 10:27-29“Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.”, 1 Ioan 3:1-3Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţește, după cum El este curat.). Ca atare, printr-o umblare în recunoștință și închinare față de El indiferent de dificultățile ivite (Romani 8:37-39Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.), un credincios autentic va urmări prin continua creștere un mod de viață asemenea Domnului Isus Cristos (Galateni 4:19Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii până ce va lua Hristos chip în voi!, 1 Ioan 2:6Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.), depărtându-se de păcat și aducând roade vizibile în viața de zi cu zi (Romani 13:13-14Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beţii; nu în curvii și în fapte de rușine; nu în certuri și în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele., Galateni 5:22-24Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei.).

SUSTENABILITATEA ȘI RESPONSABILITATEA MULTIPLICĂRII MÂNTUIRII

Credinciosul autentic se identifică în lucrarea continuă a Evangheliei mântuitoare prin Duhul Sfânt simțind și umblând cu Dumnezeu ca parte instrumentală a trupului lui Cristos (biserica) înspre mijlocirea inclusiv față de ceilalți păcătoși care se află în planul Tatălui de mântuire și sfințire, într-un mod sustenabil organic (Marea Trimitere – Matei 28:18-20Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceţi-vă și faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului!”, Romani 10:14-17Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Și cum vor propovădui, dacă nu sunt trimiși? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?” Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos., 1 Ioan 3:10-11Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său. Căci vestirea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alţii, 14-16Noi știm că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte. Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș; și știţi că niciun ucigaș n-are viaţa veșnică rămânând în el. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a dat viaţa pentru noi; și noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.) – până la un moment îngăduit de El al judecății asupra păcatului și a celor din lume ce au refuzat în mod deliberat oferta salvării (Matei 24:36”Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”, Ioan 16:8-11Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata. În ce privește păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine; în ce privește neprihănirea, fiindcă Mă duc la Tatăl și nu Mă veţi mai vedea; în ce privește judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat., Romani 11:25Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu știţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al neamurilor.).

Noi credem că atunci când omul alege să creadă în Domnul Isus Cristos ca Mântuitor, credinciosul este făcut parte din Trupul lui Cristos, Biserica universală, al cărei Cap este Isus Cristos.

Scripturile poruncesc credincioșilor să se adune la nivel local, în scopul de a se dedica închinării, rugăciunii, învățăturii din Cuvânt, părtășiei, actelor de botez și comuniune, dărniciei, slujirii bisericii locale prin dezvoltarea și utilizarea abilităților personale și darurilor spirituale, și ieșirii în lume pentru a face ucenici (Efeseni 1:22-23El I-a pus totul sub picioare şi L-a făcut Cap peste toate lucrurile, pentru Biserică, care este trupul Lui, plinătatea Celui care umple totul în toţi.; Faptele Apostolilor 2:42-46Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în părtăşie, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi credincioşii erau la un loc şi aveau toate în comun…; 1 Corinteni 14:26Deci, ce ar trebui făcut, fraţilor? Când vă adunaţi, fiecare are un psalm, un cuvânt de învăţătură, o descoperire, o vorbă în altă limbă, o interpretare. Toate să fie făcute pentru zidire.; Matei 28:18-20Isus S-a apropiat de ei şi le-a vorbit astfel: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Prin urmare, duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, și învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului!“).

Ori de câte ori poporul lui Dumnezeu se întâlnește cu regularitate ascultând de această poruncă, el reprezintă expresia locală a Bisericii universale sub supravegherea atentă a unei pluralități de prezbiteri. Membrii bisericii trebuie să lucreze împreună în iubire și unitate, cu intenția supremă de a-L glorifica pe Dumnezeu (Efeseni 4:16Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin toate ligamentele de susţinere, creşte şi se zideşte pe sine în dragoste, după cum fiecare parte îşi face lucrarea.). Biserica a fost câștigată în Domnul Isus pentru gloria unică a lui Dumnezeu (Efeseni 1:12, 14… pentru ca noi, cei care am nădăjduit primii în Cristos, să slujim de laudă slavei Lui. Care este o garanţie a moştenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt proprietatea lui Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.).

Noi credem că botezul creștin este o declarație publică a mântuirii credinciosului adult (nu copil), care se identifică în mod conștient cu Isus în moartea, îngroparea și învierea Sa simbolizată prin actul scufundării și al ieșirii mai apoi din apă.

Cina Domnului este comemorarea comunitară a credincioșilor cu privire la moartea lui Cristos până va reveni și trebuie să fie precedată de o autoexaminare atentă (Faptele Apostolilor 2:41Cei ce au primit cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor au fost adăugate cam trei mii de suflete., Romani 6:3-6Sau oare nu ştiţi că toţi cei care aţi fost botezaţi în Cristos Isus aţi fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci am fost îngropaţi împreună cu El prin botezul în moarte, pentru ca, aşa cum Cristos a fost înviat din morţi prin slava Tatălui, la fel să putem şi noi să umblăm în noutatea vieţii…, 1 Corinteni 11:20-29…Eu am primit de la Domnul ceea ce v-am dat, şi anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost trădat, a luat o pâine şi, după ce a mulţumit, a frânt-o şi a zis: „Acesta este trupul Meu pentru voi; să faceţi acest lucru în amintirea Mea!“…). Cina Domnului a fost instaurată de Domnul Isus și dată ucenicilor Săi, de aceea ea este un privilegiu de cercetare duhovnicească și comuniune pentru acele persoane din biserică care au o relație vie și sănătoasă în Domnul, cât și o relație mărturisită public prin actul botezului (Matei 26:26În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi! Acesta este trupul Meu!“).

Noi credem că este ținta, datoria, și privilegiul fiecărui credincios și a întregii comunități locale de credincioși să-L slăvească pe Dumnezeu răspunzând activ chemării Marii Trimiteri a lui Isus Cristos de a face ucenici din toate neamurile (Matei 28:19-20“Prin urmare, duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, și botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului!“).

Noi credem că misiunea poate avea o varietate de implicații și implicări, dar considerăm că accentul principal trebuie pus pe eforturile care duc la întemeierea, consolidarea, și reproducerea de biserici fundamentate biblic, ca și cadru creat de Dumnezeu pentru integrarea și creșterea celor care au răspuns chemării lui Dumnezeu și au ales să Îl urmeze pe Isus Cristos.

Noi credem de asemenea că misiunea de a face ucenici include plantarea de biserici, astfel încât bisericile sunt chemate să planteze alte biserici pentru generațiile viitoare și spre gloria lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 16:4-5Pe când trecea prin cetăți, învăța pe frați să păzească hotărârile apostolilor și prezbiterilor din Ierusalim. Bisericile se întăreau în credință și sporeau la număr din zi în zi.).

Noi credem și așteptăm întoarcerea glorioasă, vizibilă, personală și premilenială a Domnului Isus Cristos. Speranța revenirii Sale are impact vital asupra vieții personale, a slujirii și a misiunii credinciosului.

Noi credem că atât istoria cât și actualitatea spirituală a poporului Israel vizavi de conceptul mesianic au un impact major în semnele și iminența celei de-a doua veniri a Domnului Isus Cristos pentru a-Și răpi Biserica (1 Tesaloniceni 4:13-18… Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți.
Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos.
Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul…
, Romani 11:25-32Fraților, pentru ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ține până va intra numărul deplin al Neamurilor.
Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: “Izbăvitorul va veni din Sion și va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.
Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi șterge păcatele.”…
).

Noi credem în învierea trupească atât a celui mântuit cât și a celui nemântuit. Cel nemântuit va fi înviat pentru judecată și va experimenta mânia veșnică în iad, locul pregătit de Dumnezeu pentru Satan și demonii lui. Cel mântuit va fi înviat pentru bucuria veșnică, finalmente într-un cer nou și un pământ nou, în prezența glorioasă a lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1:3, 9După suferinţa Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi convingătoare, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu. După ce a spus aceste lucruri, Isus a fost înălţat şi, în timp ce ei se uitau, un nor L-a luat dinaintea ochilor lor.; Evrei 7:25-26De aceea, El poate să-i mântuiască pe deplin pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, întrucât El trăieşte veşnic ca să mijlocească pentru ei. Era potrivit să avem un astfel de Mare Preot – sfânt, fără pată, nepângărit, despărţit de păcătoşi şi înălţat deasupra cerurilor.).

Sfânta Scriptură arată clar că lumea în care noi trăim are atât o dimensiune fizică și materială, cât și una spirituală. Mai mult, Biserica lui Cristos aflată în istorie se postează între două domenii spirituale majore: lucrarea, influența și domeniul lui Dumnezeu, dar și lucrarea, influența și domeniul lui Satan (Matei 4:8-9Diavolul L-a mai dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate regatele lumii şi splendoarea lor. Apoi I-a zis: “Toate acestea Ţi le voi da Ţie dacă Te vei prosterna şi mi Te vei închina!”, Efeseni 2:2… în care trăiaţi odinioară, urmând căile acestei lumi şi pe domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării., Apocalipsa 2:13”Știu unde locuieşti – acolo unde este tronul lui Satan. Ştiu că ţii Numele Meu, că nu te-ai lepădat de credinţa Mea nici chiar în zilele când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satan.”).

Misiunea creștină implică întoarcerea oamenilor de sub influența lui Satan la Dumnezeu (Faptele Apostolilor 26:18… ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu și să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfinţiţi.). Biserica este în cunoștință de planurile celui rău (2 Corinteni 2:11… ca să nu dăm câştig de cauză lui Satan, pentru că noi nu suntem în necunoştinţă de planurile lui.) cu atacuri sub diferite forme în vederea distrugerii persoanelor și comunităților credincioase (1 Petru 5:8Fiţi treji! Vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care rage, căutând pe cineva să înghită., Ioan 13:2În timpul cinei, diavolul pusese deja în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, gândul să-L trădeze.).

Noi credem că Satan prin forțele sale poate lua în stăpânire sau poate influența persoane. Credincioșii sunt chemați să fie conștienți de lucrarea celui rău și a forțelor sale, iar în situațiile în care se cere, să lupte potrivit cu metodele și mijloacele lăsate de Dumnezeu (Efeseni 6:11-12Îmbrăcaţi toată armura pe care v-o dă Dumnezeu, ca să puteţi rezista uneltirilor diavolului. Căci noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânirilor, a autorităţilor şi a puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor rele din locurile cereşti.).

Noi credem în lucrarea directă și plenară a Duhului Sfânt în Biserica Locală. Duhul Sfânt este agentul divin activ care produce și aplică mântuirea în viața individului (Ioan 14:16-17”Iar Eu Îl voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Apărător, care să fie cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nici nu-L vede, nici nu-L cunoaşte. Voi Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne cu voi şi va fi în voi.”, 16:7-13”Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să plec, pentru că dacă nu plec, Apărătorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, Îl voi trimite la voi. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată cu privire la păcat, la dreptate şi la judecată…”), fiind responsabil direct în creșterea și maturizarea credinciosului (Romani 8:13Pentru că, dacă trăiţi potrivit firii, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, daţi morţii faptele trupului, veţi trăi!, 1 Petru 1:2… după preştiinţa lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Cristos: harul şi pacea să vă fie înmulţite!). Totodată, Duhul Sfânt este agentul divin activ care produce unitatea și zidirea în viața Bisericii (Efeseni 4:3Străduiţi-vă să păstraţi unitatea pe care o dă Duhul, prin legătura păcii., Filipeni 2:1Aşadar, dacă este vreo încurajare în Cristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo părtăşie cu Duhul, dacă este vreo afecţiune şi vreo îndurare…).

O formă evidentă prin care Duhul Sfânt lucrează în Biserică sunt darurile Duhului Sfânt (1 Corinteni 12Cu privire la darurile duhovniceşti, fraţilor, nu vreau să fiţi în necunoştinţă. Voi ştiţi că, atunci când eraţi păgâni, eraţi ademeniţi şi conduşi de idolii cei muţi. De aceea, vreau să înţelegeţi că nimeni care vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu nu spune: „Isus să fie blestemat!“ şi, de asemenea, nimeni nu poate să spună: „Isus este Domn!“ decât prin Duhul Sfânt…, Romani 12Prin urmare, vă îndemn fraţilor, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o închinare duhovnicească din partea voastră!…, Efeseni 4Aşadar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, vă îndemn să trăiţi într-un mod vrednic de chemarea pe care v-a făcut-o Dumnezeu: cu toată smerenia, blândeţea, cu răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în dragoste!…, 1 Petru 4Aşadar, întrucât Cristos a suferit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire, căci cel ce a suferit în trup a sfârşit-o cu păcatul, pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu…) primite în urma botezului cu Duhul Sfânt. Darurile Duhului Sfânt sunt primite de credincioșii autentici nu după preferințele lor, ci conform cu voia Duhului și potrivit cu planul Lui pentru slujirea altora din Biserică și nu a persoanei proprii (Romani 8:4-8… pentru ca cerinţa dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care nu trăim potrivit cu firea, ci potrivit cu Duhul. Într-adevăr, cei ce trăiesc potrivit cu firea se gândesc la lucrurile firii, însă cei ce trăiesc potrivit cu Duhul se gândesc la lucrurile Duhului. , 1 Corinteni 12:7, 11Prezenţa Duhului este făcută cunoscută fiecăruia pentru binele tuturor. Toate acestea sunt făcute de unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, aşa cum vrea.).

Noi suntem deschiși pentru exercitarea darurilor în Biserică, dar în mod biblic și cu precauție în felul în care acestea sunt administrate, pentru a asigura cu adevărat zidirea și nu afectarea Bisericii.

CE CREDEM

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ

Noi credem în cele șaizeci și șase de cărți ale Vechiului și Noului Testament, ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, înregistrarea completă a dezvăluirii de sine a lui Dumnezeu pentru omenire. Oameni diferiți, în timp ce au scris într-un stil propriu, au fost insuflați supranatural de Duhul Sfânt pentru a scrie cuvintele lui Dumnezeu, infailibile în scrierile originale.

Prin urmare, cei care se dedică studierii textului biblic în mod literal, ținând cont de genul scrierii și de contextul socio-istorico-gramatical, pot înțelege Cuvântul lui Dumnezeu.

Scriptura este pe deplin demnă de încredere și reprezintă singura noastră autoritate, suficientă și finală pentru întreaga viață în materie de credință și practică. Deși ea trebuie înțeleasă și aplicată la nivel personal și practic, interpretarea ei trebuie să fie una organică (2 Timotei 3:16-17, 2 Petru 1:20-21).

Noi credem într-unul viu și adevărat Dumnezeu, veșnic (Ioan 17:3), existent în unitate perfectă ca trei Persoane egale și pe deplin divine: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt (Matei 28:19-20).

Fiecare membru al Dumnezeirii are funcții diferite, execută roluri distincte dar complementare în creație și în istoria răscumpărării omului. Toate cele trei persoane ale Trinității au aceeași natură, atribute, ființă, și sunt în egală măsură demne de aceeași slavă, cinste și ascultare (Ioan 1:1-4, Faptele Apostolilor 5: 3-4).

Noi credem că Dumnezeu Tatăl a creat toate lucrurile precum este scris în cartea Genezei, pentru slava Lui în conformitate cu voia Lui (Apocalipsa 4:11), prin Fiul Său, Isus Cristos.

El susține toate lucrurile prin Cuvântul puterii și harului Său, manifestând conducerea suverană peste toată creația, purtare de grijă și har (Coloseni 1:17, Evrei 1:3).

Noi credem că Isus Cristos, Fiul etern, mișcat de dragoste, în conformitate cu voința Tatălui, a luat trup omenesc (Ioan 1:1, 14, 18). Conceput prin lucrarea miraculoasă a Duhului Sfânt, s-a născut din Fecioara Maria.

El, fiind pe deplin Dumnezeu și pe deplin om (Ioan 14:8-9), a trăit o viață fără păcat și a vărsat sângele Său ca sacrificiu, iar prin moartea Lui pe cruce a realizat răscumpărarea pentru toți cei care își pun credința în El. A înviat trupește și vizibil din morți a treia zi și S-a înălțat la ceruri, unde a ocupat locul la dreapta Tatălui.

El este acum Cap al Bisericii, Trupul Său, fiind singurul Mântuitor și Mijlocitor între Dumnezeu și om. Isus Cristos va reveni pe pământ în putere și glorie pentru a împlini misiunea Sa răscumpărătoare (1 Timotei 3:16).

Noi credem că Duhul Sfânt, în tot ceea ce face, Îl glorifică pe Domnul Isus Cristos. El condamnă lumea în ceea ce privește păcatul, neprihănirea și judecata. El atrage pe cei nerăscumpărați la pocăință și credință, și odată cu mântuirea dă o viață spirituală nouă celui credincios (nașterea din nou), aducându-l în unire cu Cristos și cu Trupul lui Cristos, care este Biserica.

Duhul Sfânt sfințește credinciosul, îl sigilează, umple, călăuzește, instruiește, îi dă pace, echipează, împuternicește, locuiește în cel credincios după mântuire, dă daruri spirituale credinciosului și Îl ajută să aducă mult rod pentru a-L glorifica pe Dumnezeu.

Datoria credinciosului este să caute plinătatea Duhului și să fie atent să nu “întristeze” Duhul (Efeseni 4:30) sau să “stingă” Duhul (1 Tesaloniceni 5:19) printr-un mod de viață ce se împotrivește continuu voii Sale. (Ioan 16:8, 13:15, Tit 3:5, Efeseni 1:22, 4:11-12, Romani 8:9-17, 12:4-8, 1 Corinteni 3:16, 12:4-5, 11-13, 19, Galateni 5:22-25, Ioan 16:13, 2 Corinteni 12:12).

Noi credem că Dumnezeu a creat omul în Eden, bărbat și femeie, după chipul și asemănarea Lui, fără păcat, pentru a slăvi pe Dumnezeu și a se bucura de părtășia Lui.

Ispitit de Satan, omul a ales în mod deliberat să nu asculte de Dumnezeu, aducând păcat, moarte și condamnare întregii omeniri. Toate ființele umane, prin urmare, sunt corupte de păcat prin natură și prin alegere, depravarea afectându-l pe om în totalitate.

Înstrăinați de Dumnezeu, fără apărare sau scuză, și sub mânia dreaptă a lui Dumnezeu, toată omenirea are nevoie disperată de Isus Mântuitorul pentru a primi iertarea și împăcarea cu Dumnezeu, altfel este sortită spre condamnare eternă (Geneza 3:1-6, Romani 3:10-19, Romani 1:18, 32, Ioan 3:19-21).

INIȚIATIVA, PRIMIREA ȘI AUTENTICITATEA MÂNTUIRII

Noi credem că Domnul Isus Cristos este unicul Mântuitor pregătit de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii pentru cei aleși precunoscuți (Faptele Apostolilor 4:12, Romani 8:28-30, Ioan 15:16, Efeseni 1:3-12). El S-a întrupat din sămânță pur divină, a trăit neprihănit în toate ispitele umane (Evrei 4:14-16), dar a murit pe nedrept purtând pedeapsa divină pentru păcatele întregii lumi, putând ispăși ca jertfă înlocuitoare atotsuficientă pentru fiecare om păcătos care crede din inimă, astfel mărturisindu-și public credința și întorcându-se cu pocăință la Dumnezeu, prin încredințarea vieții în Cristosul înviat și glorificat (2 Corinteni 5:21, 1 Ioan 2:2, 1 Corinteni 15:3; 1 Petru 3:21, Romani 10:9-11).

CONȘTIENTIZAREA PROCESULUI ȘI CONSECINȚELE MÂNTUIRII

Mântuirea păcătosului se petrece la trei timpuri: în trecut (ca moment al nașterii din nou – izbăvire față de vina păcatului), în prezent (ca proces al sfințirii – izbăvire față de puterea păcatului) și viitor (ca eveniment al glorificării prin înviere – izbăvire față de prezența păcatului) (Romani 10:9-11). La mântuire, fiecare persoană devine o creație nouă pecetluită prin Duhul Sfânt, este iertată pe deplin și declarată îndreptățită înaintea lui Dumnezeu pe baza meritelor exclusive ale lui Cristos, devenind un copil al lui Dumnezeu a cărui viață veșnică începe din acel moment (Ioan 1:12-13, Ioan 10:27-29, 1 Ioan 3:1-3). Ca atare, printr-o umblare în recunoștință și închinare față de El indiferent de dificultățile ivite (Romani 8:37-39), un credincios autentic va urmări prin continua creștere un mod de viață asemenea Domnului Isus Cristos (Galateni 4:19, 1 Ioan 2:6), depărtându-se de păcat și aducând roade vizibile în viața de zi cu zi (Romani 13:13-14, Galateni 5:22-24).

SUSTENABILITATEA ȘI RESPONSABILITATEA MULTIPLICĂRII MÂNTUIRII

Credinciosul autentic se identifică în lucrarea continuă a Evangheliei mântuitoare prin Duhul Sfânt simțind și umblând cu Dumnezeu ca parte instrumentală a trupului lui Cristos (biserica) înspre mijlocirea inclusiv față de ceilalți păcătoși care se află în planul Tatălui de mântuire și sfințire, într-un mod sustenabil organic (Marea Trimitere – Matei 28:18-20, Romani 10:14-17, 1 Ioan 3:10-11, 14-16) – până la un moment îngăduit de El al judecății asupra păcatului și a celor din lume ce au refuzat în mod deliberat oferta salvării (Matei 24:36, Ioan 16:8-11, Romani 11:25).

Noi credem că atunci când omul alege să creadă în Domnul Isus Cristos ca Mântuitor, credinciosul este făcut parte din Trupul lui Cristos, Biserica universală, al cărei Cap este Isus Cristos.

Scripturile poruncesc credincioșilor să se adune la nivel local, în scopul de a se dedica închinării, rugăciunii, învățăturii din Cuvânt, părtășiei, actelor de botez și comuniune, dărniciei, slujirii bisericii locale prin dezvoltarea și utilizarea abilităților personale și darurilor spirituale, și ieșirii în lume pentru a face ucenici (Efeseni 1:22-23; Faptele Apostolilor 2:42-46; 1 Corinteni 14:26; Matei 28:18-20).

Ori de câte ori poporul lui Dumnezeu se întâlnește cu regularitate ascultând de această poruncă, el reprezintă expresia locală a Bisericii universale sub supravegherea atentă a unei pluralități de prezbiteri. Membrii bisericii trebuie să lucreze împreună în iubire și unitate, cu intenția supremă de a-L glorifica pe Dumnezeu (Efeseni 4:16). Biserica a fost câștigată în Domnul Isus pentru gloria unică a lui Dumnezeu (Efeseni 1:12, 14).

Noi credem că botezul creștin este o declarație publică a mântuirii credinciosului adult (nu copil), care se identifică în mod conștient cu Isus în moartea, îngroparea și învierea Sa simbolizată prin actul scufundării și al ieșirii mai apoi din apă.

Cina Domnului este comemorarea comunitară a credincioșilor cu privire la moartea lui Cristos până va reveni și trebuie să fie precedată de o autoexaminare atentă (Faptele Apostolilor 2:41, Romani 6:3-6, 1 Corinteni 11:20-29). Cina Domnului a fost instaurată de Domnul Isus și dată ucenicilor Săi, de aceea ea este un privilegiu de cercetare duhovnicească și comuniune pentru acele persoane din biserică care au o relație vie și sănătoasă în Domnul, cât și o relație mărturisită public prin actul botezului (Matei 26:26).

Noi credem că este ținta, datoria, și privilegiul fiecărui credincios și a întregii comunități locale de credincioși să-L slăvească pe Dumnezeu răspunzând activ chemării Marii Trimiteri a lui Isus Cristos de a face ucenici din toate neamurile (Matei 28:19-20).

Noi credem că misiunea poate avea o varietate de implicații și implicări, dar considerăm că accentul principal trebuie pus pe eforturile care duc la întemeierea, consolidarea, și reproducerea de biserici fundamentate biblic, ca și cadru creat de Dumnezeu pentru integrarea și creșterea celor care au răspuns chemării lui Dumnezeu și au ales să Îl urmeze pe Isus Cristos.

Noi credem de asemenea că misiunea de a face ucenici include plantarea de biserici, astfel încât bisericile sunt chemate să planteze alte biserici pentru generațiile viitoare și spre gloria lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 16:4-5Pe când trecea prin cetăți, învăța pe frați să păzească hotărârile apostolilor și prezbiterilor din Ierusalim. Bisericile se întăreau în credință și sporeau la număr din zi în zi.“).

Noi credem și așteptăm întoarcerea glorioasă, vizibilă, personală și premilenială a Domnului Isus Cristos. Speranța revenirii Sale are impact vital asupra vieții personale, a slujirii și a misiunii credinciosului.

Noi credem că atât istoria cât și actualitatea spirituală a poporului Israel vizavi de conceptul mesianic au un impact major în semnele și iminența celei de-a doua veniri a Domnului Isus Cristos pentru a-Și răpi Biserica (1 Tesaloniceni 4:13-18, Romani 11:25-32).

Noi credem în învierea trupească atât a celui mântuit cât și a celui nemântuit. Cel nemântuit va fi înviat pentru judecată și va experimenta mânia veșnică în iad, locul pregătit de Dumnezeu pentru Satan și demonii lui. Cel mântuit va fi înviat pentru bucuria veșnică, finalmente într-un cer nou și un pământ nou, în prezența glorioasă a lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1:3, 9; Evrei 7:25-26).

Sfânta Scriptură arată clar că lumea în care noi trăim are atât o dimensiune fizică și materială, cât și una spirituală. Mai mult, Biserica lui Cristos aflată în istorie se postează între două domenii spirituale majore: lucrarea, influența și domeniul lui Dumnezeu, dar și lucrarea, influența și domeniul lui Satan (Matei 4:8-9, Efeseni 2:2, Apocalipsa 2:13). Misiunea creștină implică întoarcerea oamenilor de sub influența lui Satan la Dumnezeu (Faptele Apostolilor 26:18). Biserica este în cunoștință de planurile celui rău (2 Corinteni 2:11) cu atacuri sub diferite forme în vederea distrugerii persoanelor și comunităților credincioase (1 Petru 5:8, Ioan 13:2). Noi credem că Satan prin forțele sale poate lua în stăpânire sau poate influența persoane. Credincioșii sunt chemați să fie conștienți de lucrarea celui rău și a forțelor sale, iar în situațiile în care se cere, să lupte potrivit cu metodele și mijloacele lăsate de Dumnezeu (Efeseni 6:11-12).

Noi credem în lucrarea directă și plenară a Duhului Sfânt în Biserica Locală. Duhul Sfânt este agentul divin activ care produce și aplică mântuirea în viața individului (Ioan 14:16-17, 16:7-13), fiind responsabil direct în creșterea și maturizarea credinciosului (Romani 8:13, 1 Petru 1:2). Totodată, Duhul Sfânt este agentul divin activ care produce unitatea și zidirea în viața Bisericii (Efeseni 4:3, Filipeni 2:1).

O formă evidentă prin care Duhul Sfânt lucrează în Biserică sunt darurile Duhului Sfânt (1 Corinteni 12, Romani 12, Efeseni 4, 1 Petru 4) primite în urma botezului cu Duhul Sfânt. Darurile Duhului Sfânt sunt primite de credincioșii autentici nu după preferințele lor, ci conform cu voia Duhului și potrivit cu planul Lui pentru slujirea altora din Biserică și nu a persoanei proprii (Romani 8:4-8, 1 Corinteni 12:7, 11).

Noi suntem deschiși pentru exercitarea darurilor în Biserică, dar în mod biblic și cu precauție în felul în care acestea sunt administrate, pentru a asigura cu adevărat zidirea și nu afectarea Bisericii.

Copyright © 2022
Biserica Creștină Baptistă Metanoia Ploiești.
Toate drepturile rezervate.